Hai să îți destăinui ceva! Tu știi cât îmi place să stau la taifas cu tine, suflet al meu! 
Eh, da! Nu e ca și cum tu nu m-ai cunoaște! Permite-mi totuși extravaganța, ca și de data aceasta, să-ți vorbesc deschis!

Mărturisesc că mă simt în terapie atunci când îți vorbesc, și mă încearcă emoții care mai de care. Simt însă atenția ta empatică care mă ajută, mă invită, îmi dă ghes să m-așez, și să-ncep cuvântarea.

Tu știi că sunt atipică, deși extrovertă convinsă, am atâta nevoie de aceste momente de singurătate. De fapt, sunt momente în doi, doar eu și tu, suflet al meu!

Sunt în acea perioadă a vieții când simt din plin vulnerabilitate. Se spune că și vârsta are o vină, o fi având și ea, crize de indentitate! Ei, oamenii au grijă și inventează multe și mărunte, dar să știi că mă regăsesc deplin în iureșul unor trăiri cel puțin interesante.

Recunosc că oarecum îmi e teamă să mă "spovedesc", ție, acum, iar. Hmm, totuși o voi face, mai bine aci decât în alte părți.

Îți amintești căutările mele frenetice din urma cu câțiva ani buni? 

Ei bine, eram în căutarea ta, sine al meu! Da da! Eram în căutarea ta!

Habar nu aveam la acea vreme că de fapt pe tine de caut, deoarece, mintea și- a creat un tipar pe post de busolă și mă îmbătam de durerea pe care mi-o produceam singură, căutând să localizez iubirea pe harta inimii celuilalt. Cu gând că dacă o voi localiza, de bună seamă o voi prinde, și-i voi porunci slujire eternă!

Nu râde, deoarece tu nu îmi erai alături atunci! Da , știu că ai fi dorit să-mi fi, însă la acea vreme, îți spun deschis , eu nu te suportam.

Nu mai contează ce atitudini aveam ,cum îmi arăta chipul, ce credeam despre mine, despre alții, episodul acela e deja istorie!

Și totuși să știi că regret că te-am dat la o parte neîmpărtășindu-ți durerile, ori bucuriile, atâta vreme. Oricum te credeam singurul vinovat și loveam în tine, condamnându-te. 

Pff, ce bine că am crescut!  Ce bine că ești, ce mirare că sunt , vorba lui Nichita!

Te-am învinuit mult pentru abandonul părinților! Tu crezi că un bebeluș la trei luni merita iubirea lor, nu-i așa? 

Da, viața mai apoi mi-a oferit mult, însă clipa în sine, nedorirea, abandonul, trauma, toate m-au marcat! 

Acceptarea adevărului doare , știi asta, nu? 
⁃ Nu te uita chiorâș acum la mine!
⁃ Ce dacă plâng, nu-mi ești terapeut? 
⁃ Să-ți spun ceva , de astă dată curg lacrimile recunoștinței nu ale victimizării! 

Mi-a fost teamă de tine, suflet al meu până într-o zi când am întâlnit, în drumul meu, spre nicăieri,  Iubirea Divină. Atunci mi-am schimbat destinația! 

Ea, Iubirea, mi-a vorbit atât de frumos despre tine, spunându-mi că tu mi-ești de fapt aliat și nicidecum dușman. Mi-a spus că dacă mă strădui să comunic cu tine și de te pot auzi, și înțelege, vom face pace, și  luându-ne de mână ne va fi bine împreună! Că tu ești de fapt scânteia divină din piept.

Ce veste de poveste!

⁃ Durerea din piept ce o simțeam la acea vreme, erai tu? 
⁃ Mă căutai?
⁃ Tu suflet drag, mă dureai atât? 
⁃ De ce n-ai spus?

Ce har că te-am regăsit! Acum suntem nedespărțiti. Deseori  m-opresc din drum să fac pace cu tine, n-am altă cale, așa ne e bine!

Regăsindu-te, de fapt regăsindu-mă, am făcut pace cu trecutul și un am semnat împreună cu contract de colaborare cu viitorul, atât cât ni-l va hărăzi, Făcătorul.

Bine te-am regăsit suflet al meu! Mulțumesc pentru răbdare! 

Dumnezeu mi te-a dat cu un scop, iar în timp ce călătoresc spre destinație ,încerc să  înțeleg cum să-mi asum responsabilitatea atingerii scopului.

Gata cu vorba! Ne auzim la următorul popas! Mai e drum de străbătut până Acasă, povești vor mai fi, de bună seamă!