FEMEIA FERMECĂTOARE

Cele mai întâlnite circumstanțe în viața de zi cu zi nu sunt cele problematice, cum de altfel, nici fericirea nu umblă la braț cu noi zi de zi, nu-i așa?

Zilnic, însă, suntem puși în postura de a alege, zilnic ne alegem atitudinile, cuvintele, alegem cărțile pe care le citim, filmele pe care le vizionăm, oamenii lângă care dorim să creștem.

Zilnic alegem să iubim sau să disprețuim, să iertăm sau să adunăm resentimente în inimile noastre, alegem să creștem sănătos sau să ne plafonăm, să fim orgolioși sau să ne smerim, să oferim sau să primim.

Pentru că articolul de față va evidenția frumusețea feminină, hai să o observăm împreună, îndeaproape!

Unei femei, în orice circumstanță, îi șade bine o ținută pe cât posibil feminină, nu-i așa?

Eu personal iubesc rochițele, și ori de câte ori circumstanța îmi permite, când ies, îmbrac rochii.

Femeia, spre deosebire de bărbat, are un har aparte, acela de a înnobila viața ei și a altora, prin însăși prezența ei de spirit. Nu doar prin ținuta ei feminină, ci mai ales datorită șarmului ei feminin, femeia atrage.

Șarmul, e un har puțin prețuit în zilele noastre, vezi prea bine, deoarece femeia pare că nu mai știe cum să dobândească, să păstreze, sau cum să își exercite, farmecul.


Ce anume aduce farmec femeii?

⁃ Care e femeia care prin excelență, atrage?

Când pun această întrebare, nu fac aluzie la atracția sexuală, ci vorbesc despre farmecul feminin, esența femeii, "materialul" din care sufletul ei este croit.

Șarmul, la îndemâna fiecărei femei este "broderia" propriului suflet, încadrarea perfectă a feminității ei în acord cu propria inimă.

Se vede cu ochiul liber cum femeia zilelor noastre, neînțelegând haru-i, acoperă sau descoperă, mai mult sau mai puțin din trupul ei, își etalează vizibil și programat, ținutele pe rețelele de socializare, în funcție de sezon, pare să exceleze la capitolul "artificial plumbing", și totuși în ciuda tuturor acestor artificii, femeia nu mai are farmec!

Ce rămâne ascuns, inclusiv privirilor ei, deseori, cu bună știință sau nu, sunt alegerile personale, care dau contur clar propriei deveniri.

Femeia, zilnic își "brodează sufletul", prin alegerile pe care le face!


Pricini de întristare, amărăciune sau necaz, se succed zilnic cu grămada, și lesne e să te pierzi cu firea la prima oră a dimineții, când îți amintești de biberonul nespălat, pe fondul unor țipete asurzitoare ale bebelușului tău, la auzul unei vești neașteptate, când ești pusă într-o postură umilitoare, când opinia ta pare să nu conteze, ori când ești în acea perioadă delicată a lunii când nici măcar tu nu îți înțelegi propriile emoții.

Inima femeii este nebănuit de sensibilă, iar păstrarea ei așa, poate, prin excelență, să-i sporească farmecul!

Acolo, în inima femeii, cu ușurință se înghesuie iubirea pentru bărbatul ei, dăruirea necondiționată pentru copilașii ei, (maternitatea fiind o exprimare a spiritului ei), respectul și prețuirea pentru aproapele, grija față de nevoile altora în suferință, interesul pentru o inimă frântă de durere, pe lângă lumea tainică al propriilor emoții.


Inima femeii este un univers întreg!

Ce poate desensibiliza o inimă atât de nobilă?

⁃ superficialitatea iubirii conjugale

⁃ neîmplinirea nevoilor ei specific feminine

⁃ absența respectului

⁃ dezinteresul față de creșterea ei personală

⁃ lipsa aprecierii

⁃ deconectarea emoțională

Toate acestea, și multe altele desensibilizează inima femeii, furându-i noblețea, deoarece femeia nu poate funcționa armonios, prin ea însăși, decât în complementaritate cu partenerul ei conjugal.


Când un bărbat iubește, înțelege faptul că femeia se conectează emoțional prin comunicare, în consecință, el o iubește pe limba ei, ascultând-o.

O femeia ascultată și înțeleasă, este o femeie care se simte iubită.

Femeia iubită este gata să ofere peste așteptări, ea este asemeni unui trandafir în floare care în timp ce crește, își răspândește mireasma, necondiționat.

Devenirea femeii, dezvoltarea farmecului ei feminin, este în strânsă legătură cu prezența sau absența unei iubiri autentice masculine în viața ei (iubirea tatălui, iubirea soțului).

În concluzie, absența emoțională a bărbatului din relație, (tată-fiică; soț-soție) desensibilizează inima femeii, în timp ce prezența lui emoțională, activă, înnobilează femeia.

Femeia puternică este femeia care admite nevoia apartenenței, înțelege nevoia dependenței sănătoase, parteneriale, iartă atunci când viața o cere, și continuă, în mod intenționat, zilnic să își dezvolte farmecul.


Femeia cu suflet bun, își evidențiază farmecul feminin, tocmai prin exercitarea bunătății, iar o femeie bună este feblețea bărbatului ei!

"Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun." Paulo Coelho


<
FEMEIA FERMECĂTOARE
Camelia Filip 22 septembrie, 2021
Partajați această postare
Logare pentru a lăsa un comentariu
IUBIRE, SALVARE SAU CONTROL?