Măritată de tânără, prin definiție o căutătoare, care a experimentat iubirea în forma ei imperfectă, și totuși atât de frumoasă, călătoresc încă, iubind și fiind dornică să învăț ce înseamnă și cum se oferă, iubirea autentică. 

Nu am pretenția că știu iubi, la această vârstă a mariajului, (27) însă, știu un lucru cert; chiar și atunci când iubesc copilărește, ori mai puțin matur, același lucru îl caut, să înțeleg cum pot iubi deplin, real, autentic. 

Căutarea aceasta face parte din mine, fără îndoială, și va rămâne pe lista priorităților mele până nu o să mai ființez în acest trup.

Trecută demult de faza iubirii conjugale pur sacrificiale, (sindromul mesianic, pe care multe femei îl adoptă ca fiind modelul suprem de iubire conjugală - lui să îi fie bine, deoarece atunci îmi e bine și mie) mă întrebam adesea ce e de fapt iubirea, cum poate fi ea înțeleasă, apoi manifestată în mod sincer, fără ca celălalt să profite de pe urma ei. Cum pot să primesc iubirea soțului meu, fără să o încadrez în "normele proprii" dar mai ales în ce fel, înțelegând-o corect, pot s-o ofer astfel încât să fie o extensie autentică a dăruirii de sine.

Uite așa, în timp ce călătoream în viață, pe "tărâmul" sinuos al propriului mariaj, în urma unei suferințe sufletești venite parcă pe neașteptate, am ales să cresc, dezvoltându-mă din punct de vedere spiritual și personal, lucru care m-a ajutat să înțeleg "nuanțele" propriei percepții despre iubire, manifestările ei, capcanele ei, și strigătele ei cele mai profunde.

Am observat că detectându-i în mod practic năzuințele, justificate sau nejustificate, înțelegându-i pretențiile mărunte, dejucându-i manipularea crasă, ori gustându-i nemărginita frumusețe, iubirii, percepute într-un mod copilăresc, îi pot reda ceea ce îi este specific - sensul. 

Poți denumi iubire, în mod lesne, ceea ce de departe nu e iubire, și poți să o confunzi cu ușurință, știi asta, nu?

Ce legătură este între creștere, dezvoltare, autocunoaștere și percepția personală despre iubire, te-ai putea întreba, în mod firesc.

"Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți-l"... spune Biblia în Genesa.

Vezi tu, noi am fost creați cu scop să devenim, să evoluăm, să creștem, și nu ne putem dezvolta fără o profundă autocunoaștere. Noi nu ne putem dezvolta decât în măsura în care ne permitem să intrăm în interiorul nostru, unde vom da față cu cine suntem de fapt, cu omul ascuns, pe care nimeni în afară de Dumnezeu nu îl cunoaște în forma lui "brută".

A da față cu cine ești cu adevărat nu te face mai sfânt, nici mai nobil, dar de bună seamă te poate face mai umil, deoarece devii conștient de nevoia de a fi salvat de ceea ce ești. 

Doar o încăpățânare arogantă de a-ți lua libertatea în propriile mâini, la o astfel de întâlnire cu sinele, te poate face să crezi că ești stăpânul propriei vieți. Omul nu poate fi om, fără Dumnezeul care l-a întocmit, și îl ține în ființă. 

"Se știe că tocmai ființele cele mai orgolioase, cele care însetează cel mai mult după satisfacerea amorului propriu sunt cele neîmpăcate cu ceea ce sunt, cele care, în chip ascuns, se urăsc" spune Paul Evdochimov în cartea sa Vârstele vieții spirituale.

Iubirea conjugală, în multe cazuri (a fost și cazul meu) este percepută ca opreliște a dezvoltării individuale. Când el sau ea își pierde propria identitate "de dragul celuilalt", definind asta drept iubire, se petrece un lucru extrem de delicat în relație, în timp ce unul din parteneri înflorește, celălalt se ofilește, iar asta nu e altceva decât o "pedeapsă" în calea dezvoltării relației conjugale.

Acest gen de relație nu numai că creează o codependență bolnăvicioasă, însă pe termen lung va genera un dezechilibru relațional profund, generator de conflicte.

De dorit este o dependență sănătoasă relațională care, pe parcursul dezvoltării relației, datorită dinamicii ei, va fi înlocuită cu interdependența, un factor esențial care păstrează un echilibrul  relațional matur. Însă în viața, toate se învață, dacă există interes pentru creștere.

Ca atare, multe probleme în viața personală, implicit în viața conjugală, încep, se perpetuează, se amplifică, având ca și cauză principală neînțelegerea, ori înțelegerea distorsionată a iubirii.

Ce este iubirea în percepția ta? Cum ai defini iubirea conjugală?

• Există acea categorie de oameni care percep iubirea ca pe un mijloc de refugiu din  fața propriilor neputințe, nevoi, ori suferințe, făcând din ea "colacul lor de salvare".

Fie că este vorba de iubirea de Dumnezeu, iubirea pentru familie ori comunitate, acești iubăreți activi, vor fi prezenți mereu în colectivități, grupuri, familie, servind, ajutând, sacrificându-se, uneori mai mult decât e cazul, de dragul și în numele iubirii. 

Lor, nimeni nu le ridică statui și de cele mai multe ori, meritele jertfelnice ale iubirii lor nu sunt aplaudate. Însă important e, pentru ei că își extrag semnificația din această iubire împărtășită în mod voluntar, chiar în condițiile în care aceste persoane, în forul lor interior, nu se simt iubite ori acceptate.

Rezultatul unei astfel de "iubiri" este activismul, pierderea identității de sine, identificarea cu "sindromul mesianic" în cazul femeilor, în relațiile cu partenerii conjugali.

• O altă categorie de oameni, percep iubirea ca pe un continuu extaz emoțional, erotic, ori sexual (de cele mai multe ori, nerostit), o visare.

Pe acești oameni îi vom observa fie purtând masca poziționării, indiferent de relație, negând de obicei orice formă de atracție emoțională sau sexuală, trăind în lumea lor, o lume în care de cele mai multe ori accesul partenerului(ei) este strict interzis, fie exprimându-și felul de a fi în mod extrem de liber, dezinvolt, fără scrupule. 

Cei din prima categorie, deoarece nu sunt confortabili cu ceea ce sunt, preferă să își "zugrăvească" o imagine exterioară proprie.

De obicei ei nu își comunică dorințele, nevoile, aspirațiile emoționale, ori sexuale - percepția lor despre iubire - partenerilor, ca atare rămân blocați într-o lume a visării, care nu are nimic a face cu realitatea, profund nemulțumiți de iubirea pe care o primesc sau experimentează în relațiile lor, căutând mereu marea iubire, care întârzie totdeauna să apară, ori chiar dacă a apărut, nu se ridică la înălțimea percepției lor.

Cei din a doua categorie descrisă aici, cei "liberi", convinși că această libertate merită experimentată și exprimată, sunt capabili de abuzuri emoționale ori sexuale de neimaginat, cu scop să își împlinească cu orice chip nevoia bolnăvicioasă de erotism, definind asta drept iubire.

Rezultatul unei iubiri astfel percepute este mirajul care are ca efect pe termen scurt regăsirea iluzorie, iar pe termen lung pierderea, alterarea conștientă a realității, de dragul experimentării nirvanei.

• O altă categorie de oameni percepe iubirea ca pe "pretenție” cu efect întârziat. "Ei iubesc cu scopul să fie iubiți. Acești oameni cred în mod sincer în iubire, oferă tot, până la epuizare, apoi se întreabă de ce ei nu sunt iubiți pe măsura iubirii pe care sunt dispuși să o ofere.

La un moment dat acești oameni suferă atât de mult din iubire, (răniți fiind de faptul că continuă să ofere fără a primi ceva în schimb) iar rezultatul dedicării lor e frustrarea.

Mai devreme sau mai târziu consecința unei astfel de percepții despre iubire, poate fi infidelitatea emoțională implicit sexuală.

Din pricina nevoilor emoționale neîmplinite, la timp, aceste persoane, extrem de fidele până la un moment dat, odată cu criza vârstei de mijloc, înșală. De cele mai multe ori nu o fac deliberat și nici asumat, ci sub presiunea nevoilor acute, nefiind "practicieni", râvnitori după aventuri de o noapte sau de o vară.

• Există și acea categorie de oameni care percep iubirea în mod corect, ca pe o ÎMPĂRTĂȘIRE RECIPROCĂ.

Este acel "dai și primești" despre care vorbesc mereu cursanților mei în cursurile despre Dinamica relațiilor conjugale. Aici regăsim acel raport sănătos de interdependență - ai nevoie de mine, am nevoie de tine. 

Îmi place mult definiția pe care M. Scott Peck o dă căsniciei, iubirii maritale. El spune:

"Căsnicia este o adevărată instituție a cooperării, ce necesită mari contribuții mutuale, grijă, timp și energie, dar care există cu scopul primar de a nutri creșterea spirituală individuală a fiecăruia dintre participanți, în vederea atingerii unor vârfuri proprii."

Tu ce gen de iubire experimentezi, în relația ta de cuplu? Dar în relațiile cu ceilalți?

Dacă ești un căutător activ, nu te împotmoli în căutări! Continuă să cauți, vei înțelege care este percepția ta despre iubire, iubind pur și simplu, atât cât poți, așa cum știi!

Continuă-ți călătoria, acceptă-ți frângerile, schimbă-ți percepțiile, crește în timp ce devii, însă,  la nivelul înțelegerii tale, fii mereu, un izvor proaspăt de iubire!