Iată-mă din nou, "la-nghesuială", din nou cu tine, suflet al meu, la o tacla.

Îți mărturisesc că tare n-aș fi dat ochii cu tine, cel puțin nu azi, îmi e teamă că iar ai ceva de zis, de observat, de adăugat sau de scăzut, iar eu voi fi pusă în postura de a fi sinceră, deși nu-mi vine greu.

- Tu știi că-ți șade bine căutarea?

Ei bine, când spun asta nu mă refer la răzgâielile dese pe care de bună seamă că ți le simt, nici la extazul pe care îl experimentezi atunci când descoperi ceva nou. Nu... 
Te știu căutătoare. Mă refer la căutare, pur și simplu, știi, îți șade bine! 

Oare cine scria și unde, despre căutătorii care, deși au găsit "obiectul" căutării, continuă să caute ca și cum nu l-ar fi găsit? Tu știi că de fapt ai găsit Ceva, și totuși cauți, fiind încă absolut absorbită de "obiectul" căutării tale, ca și cum nu l-ai fi găsit.

- Camelia? 
- Da! 
- Tu știi cât te-ai trudit cu căutări amăgitoare, de-a lungul vieții, zic bine?

- Hmmm, da știu, și cred că ne gândim la același lucru, "obiectul" căutărilor noastre. Și uite cum din moralitate, ba mai mult, pioșenie și simt profund al responsabilității, poți pune mai presus căutarea "binelui comun", familie, chemare, vis, business, dezvoltare, de dragul obținerii unui "trofeu".

- Stai, stai!
- Despre ce trofeu vorbești!?

- Eu știu că în lumea voastră a oamenilor, se spune că doar bărbații umblă după "trofee", de un fel sau altul, materiale sau imateriale, ei fiind puși pe acțiune din pricina funcționalității specific masculine.

- Se spune doar, ei bine, vreau să îți spun că te înșeli. Și femeia caută trofee, ce-i drept mai "etice". Un prim trofeu poate fi propria-i familie, de pildă.

- Ce vrei să spui? 

- Familia e valoare, e responsabilitate, e sens, e procreere, e tot ce poți avea mai scump. Iar femeii îi curge în vene responsabilitatea pentru propria-i "ogradă". 

- Tocmai!

- Zici bine, suflete, însă, vezi tu... când încerci să faci din familie trofeu, acel nucleu își pierde esența, se divagă.
Doar mintea ta și rațiunea luptă să își păstreze laurii, încununându-te cu aburi, bine zic, cu aburi.

- Interesant!
Și când și cum poți face din familie "trofeu"?

- Când te lauzi! Când te lauzi cu lupta ta, cu străduința ta, cu implicarea ta, cu tot ce faci tu pentru ei.

- Când ai pus-o în centrul atenției preocupărilor tale și totul se învârte în mod "ostentativ" în jurul ei, inclusiv valoarea ta.

- Când te simți "mai sfânt" pentru că o ai, deși la drept vorbind, sfântă e ea (familia) că te ține.

- Când ai făcut din ea un proiect care trebuie finalizat, un obiectiv care trebuie bifat, ori o problemă care trebuie rezolvată.

- Cum adică nu e bine să prioritizăm familia ca valoare supremă ce e?

- Ba da! Doar să nu-ți croșetezi trofeul din acest nucleu, ca-i să culegi baloane de săpun.

Doar când "mori" față de ceea ce îți doreai cu ardoare poți avea deplin libertatea de a te bucura de acel ceva, fie familie, fie carieră, fie prietenii, fie creștere, fie ce o fi.

Biblia spune: 

"Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod."